Prima pagină » Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui amic unde sunt radare pe autostradă

Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui amic unde sunt radare pe autostradă

by B. R.
0 comment

Un polițist a fost condamnat, luni, pentru că i-ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada Soarelui. Omul legii a primit o pedeapsă la închisoare cu amânare a executării, însă sentința nu este însă definitivă. 

Tribunalul Constanța a stabilit luni, 4 septembrie, pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată (4 acte materiale comise la 09.01.2022, 16.01.2022, 20.01.2022 şi 17.02.2022).. Decizia nu este definitivă. 

Este prima pedeapsă în cazul unui polițist din cadrul Brigăzii Autostrăzi acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

Instanța a amânat aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să se prezinte, periodic, la Serviciul de Probaţiune Constanţa, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi o eventuală schimbare a locului de muncă.

Citeste si:

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?