Casa de vacanță a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost distrusă de foc. Se pare că un fost angajat nemulțumit ar fi incendiat clădirea din Delta Dunării. Acesta ar fi consumat băuturi alcoolice și ar fi stropit cu benzină casa acoperită cu stuf.
“În jurul orei 16.30, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de vacanță din localitatea Crișan, județul Tulcea. Către locul intervenției s-au deplasat 7 subofițeri, cu două ambarcațiuni, din cadrul Pichetului de pompieri Nave operative Crișan. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul clădirii. Pompierii militari au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului folosind mijloacele specifice din dotare”, au transmis pompierii.
Patru ore au luptat cei de la ISU cu flăcările, însă șapte camere au ars complet. Focul ar fi fost pus de un fost angajat nemulțumit de banii primiți pentru munca depusă. Acesta și-a recunoscut fapta și a fost reținut de polițiști.