Tratament inuman pentru un bărbat de 61 de ani din București, care suferă de o boală gravă. Omul reclamă că a fost plimbat trei luni de zile între trei spitale din Capitală, timp în care a așteptat să înceapă tratamentul pentru cancer. A fost internat de mai multe ori, i s-au făcut analize, dar nu a primit niciun tratament. În tot acest timp, starea lui s-a degradat vizibil. Ministerul Sănătății a cerut explicații de la managerii spitalelor.
De pe patul de spital Valentin Plăcintă împărtășește întregii lumi drama pe care o trăiește. Are cancer de pancreas, o boală extrem de gravă, unde tratamentul poate face diferența între viață și moarte. Fiecare minut contează. Doar că în cazul lui, minutele s-au transformat în luni. Din ianuarie și până acum, medicii l-au pasat de la unul la altul. Bărbatul a fost plimbat între trei spitale din București.
În ianuarie, la Spitalul Universitar, pacientul a primit diagnosticul crunt. Bărbatul spune că a fost trimis la Spitalul Colentina pentru a i se monta un stent pentru a putea începe tratamentul. A ajuns apoi la Institutul Clinic Fundeni, unde timp de mai bine de o lună i s-au făcut doar analize și consultații. Niciun tratament, reclamă bolnavul. A început să se simtă din ce în ce mai rău și a fost internat din nou la Colentina. La externare i s-a recomandat să fie văzut din nou de un chirurg și un oncolog. De la spitalul Universitar i s-ar fi spus însă că nu mai e pe listele de pacienți ale medicului curant și nu i se pot da trimiteri.
Pe 10 aprilie, bolnavul a chemat salvarea și a ajuns din nou la Universitar. A fost trimis însă acasă, povestește el. Pe 12 aprilie, pacientul și-a încercat din nou șansa la Colentina, unde medicii i-ar fi spus că trebuie să se întoarcă la Universitar. Acolo însă, ar fi primit același tratament: medicii l-au trimis din nou acasă. În cele din urmă, pe 18 aprilie, fiica lui l-a dus la Institutului Clinic Fundeni. În sfârșit, bărbatul a fost internat.