Ana Morodan a luat o decizie radicală. După ce a fost prins beată și drogată la volan, în aceeași seară, Morodan s-a internat la o clinică de psihiatrie. Influencerița a fost eliberată pe control judiciar, însă după ce a scăpat de măsură a decis să se interneze pentru a scăpa de probleme cu insomniile și depresiile care au dus-o pe drumul alcoolului și al somniferelor.
Ana Morodan s-a internat în comuna în care Klaus Iohannis joacă golf, la o clinică din Pianu de Jos. Este vorba despre Centrul Medical „Laura Cătană”, unul dintre cele mai bune de profil din România.
Contesa digitală ar fi avut, însă, și o condiție. Ar fi solicitat o cameră single, în condițiile în care clinica este plină ochi. Într-un final, doleanța ei a fost îndeplinită, dar și prețul este unul pe măsură.
Pentru a se recupera în cele mai bune condiții, tânăra ar plăti nu mai puțin de 550 de lei (110 euro) pentru fiecare zi pe care o petrece în unitatea medicală.