Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, a depus în această dimineață plângere penală împotriva celor care l-au agresat în fața Parlamentului, în timpul protestului organizat de AUR.
Fostul premier a declarat că a făcut plângerea pentru că violența nu are ce să caute în societate: “Nu pot accepta ca, prin nepedepsirea celor care au fost violenţi, să fie încurajată proliferarea acestor comportamente antisociale. Nu o fac din ranchiună personală. Orice om ar putea deveni victima unor astfel de agresiuni”.
Patru oameni au fost deja amendați cu 3.000 de lei în total pentru că l-au agresat pe Ludovic Orban. O altă persoană a fost sancționată cu 1.500 de lei pentru agresarea parlamentarului UDMR Csoma Botond. În total au fost date 87 de amenzi, în valoare de 80.500 de lei.