Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în ședința de Guvern care a avut loc după discuțiile cu sindicaliștii că educația este prioritate națională. Acesta a precizat că întreaga coaliție își asumă acest lucru, inclusiv majorarea salariilor.
“Am avut o discuție cu reprezentanții sindicatelor din Educație, în care am arătat, cu onestitate, posibilitățile bugetare ale Guvernului. Aceasta coaliție își asumă public, prin programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare, faptul că Educația este o prioritate națională, incluzând aici și componenta de salarizare a angajaților din sistem. Discuțiile cu sindicatele din Educație vor continua, următoarea întâlnire va avea loc luni, 22 mai”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a anunțat că la Bruxelles au fost aprobate proiecte de investiții în țara noastră, în valoare de 10 miliarde de euro. “Banii provin din exercițiul financiar european 2021-2027. Fondurile vor fi utilizate în perioada următoare în infrastructura de transport, sisteme utilitare de apă și canalizare, rețele de gaz, dar și proiecte din domeniul Educației, Sănătății și a mobilității urbane”, a precizat Nicolae Ciucă.
Tot în ședința de Guvern de azi a fost aprobat un ajutor pentru Republica Moldova în valoare de 100 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru interconectarea cu rețelele de electricitate și gaz de peste Prut.