Prima pagină » VIDEO – Ciucă: Salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut. Urmează noi negocieri

VIDEO – Ciucă: Salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut. Urmează noi negocieri

by B. R.
0 comment

Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat după discuțiile cu Iohannis, ședința de Guvern și negocierile cu sindicaliștii că salariile profesilor vor crește cu 1.000 de lei brut. Informația a fost postată pe paginak de Facebook a premierului. Totodată, veniturile dascășlilor vor crește și după adoptarea noii legi a salarizării.  

“Vom adopta mâine OUG prin care salariile personalului didactic vor crește cu 1000 de lei brut lunar și cele ale personalului nedidactic cu 400 de lei brut lunar. Majorările pe care le vom aproba mâine reprezintă un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în legea salarizării. Totodată, am propus ca, în noua grilă, salariul debutanților să ajungă la nivelul salariului mediu brut pe economie. Majorările se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă, în 2024, reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, a transmis premierul pe pagina de socializare.  O nouă rundă de negocieri între putere și sindicaliștii din educație va avea loc în această seară, la ora 19.

Citeste si:

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?