Premierul Nicolae Ciucă și-ar fi depus deja mandatul de prim-ministru. Cu ocazia ultimei ședințe de Guvern pe care a condus-o, Ciucă și-a luat la revedere de la toți cei prezenți.
La final, Nicolae Ciucă a fost aplaudat la scenă deschisă de către toți cei prezenți în sala de ședințe de la Palatul Victoria, conform stiripesurse.ro.
O parte din consilierii premierului Nicolae Ciucă şi-ar fi depus demisiile încă de vineri. Premierul Ciucă are un şef al Cancelariei, Mircea Abrudean, patru secretari de stat, printre care şi purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru, care are rang de secretar de stat, un director de Cabinet, Paula Cristea şi 11 consilieri de stat.
Urmează să se declanșeze procedura pentru rocada premierilor în cadrul coaliţiei de guvernare, o premieră în politica din România. Astfel, funcţia de premier ar urma să ajungă la preşedintele PSD Marcel Ciolacu, în urma nominalizării sale de către preşedintele Klaus Iohannis.