Prima pagină » Încă un miting de protest, CFR-iștii ies luni în stradă

Încă un miting de protest, CFR-iștii ies luni în stradă

by B. R.
0 comment

După profesori, medici, mineri și magistrați și angajații CFR se pregătesc să protesteze. Ei vor ieși în stradă, în fața Ministerului Transporturilor, pe 26 iunie, de la ora 10. Principala nemulțumire este legată de majorările salariale, considerate insuficiente de sindicaliști.

Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, condusă de Rodrigo Maxim, a transmis un comunicat în care se precizează că protestează față de lipsa la jumătatea anului 2023 a bugetelor de venituri şi cheltuieli la CFR Călători şi CFR SA, dar și față reținerea a 10% din bugetele de compensație/subvenție. Lista nemulțumirilor este însă lungă, printre acestea se numără și lipsa banilor pentru achiziţia pieselor noi de schimb, pentru înlocuirea pieselor defecte sau lipsă de la locomotivele şi vagoanele CFR Călători.

Pe ceferiştii îi revoltă și amânarea aplicării Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar. „Chiar dacă s-ar pune în aplicare varianta discutată. dar nenegociată, de aplicare a Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar de la 01 iulie 2023 în această variantă are loc menţinerea salarizării mecanicilor de locomotivă, revizorilor de locomotivă, şefilor de tură tracţiune şi mecanicilor instructori la aceeaşi salarizare ca în prezent”, scrie în comunicatul feroviarilor. Astfel, sindicaliștii vor ieși în stradă, în fața Ministerului Transporturilor, între orele 10 și 12:45.

 

Citeste si:

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?