Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă, după promulgarea legii privind protestele, pe care a iniţiat-o alături de Nicolae Ciucă, fostul premier, că este încrezător că noile prevederi ”vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenţionează să se manifeste violent, care sunt abuzivi cu cei din jur şi care pun în pericol vieţi prin comportamentul lor antisocial”.
”Este oficial! A devenit lege! Propunerea legislativă de modificare a Codului Penal, pe care am iniţiat-o împreună cu dl. senator Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, a fost astăzi promulgată de către preşedintele României, dl. Klaus Iohannis. Am încredere că noile prevederi, care de astăzi sunt în vigoare, vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenţionează să se manifeste violent, care sunt abuzivi cu cei din jur şi care pun în pericol vieţi prin comportamentul lor antisocial”, a afirmat Lucian Bode.
El a adăugat că aceste modificări la Codul Penal au fost făcute cu gândul la cei vulnerabili, în special la copii.
”Trăim într-o societate în care violenţa cunoaşte forme din ce în ce mai complexe de manifestare, de aceea autorităţile statului trebuie să aibă instrumente ferme pentru a contracara şi sancţiona infracţiunile, mai ales pe cele în forme agravante şi săvârşite împotriva celor vulnerabili. Bunăstarea unui popor este dată şi de gradul lui de siguranţă, de aceea obiectivul unui stat funcţional este să-şi protejeze cetăţenii şi să asigure dezvoltarea societăţii. Pe parcursul procesului legislativ, odată intrată în dezbatere parlamentară, această iniţiativă a suscitat dezbateri intense, au existat argumente pro şi contra, dar rezultatul final este ceea ce contează, vorba marelui Winston Churchill: «Pesimistul vede dificultăţi în orice oportunitate. Optimistul găseşte oportunităţi în orice dificultate». Este o lege pentru oameni, este o lege care îndeamnă la responsabilitate şi la respect faţă de semeni!”, a mai transmis Lucian Bode.
Proiectul a fost atacat la CCR de către USR şi Forţa dreptei, dar judecătorii Curţii au respins sesizarea.
Potrivit legii, fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă fapta este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.