Avocații amenință cu greva generală dacă Guvernul va impune profesiilor liberale plata contribuțiilor sociale la sănătate, neplafonate. Reprezentanții Baroului București, din care fac parte peste 10.000 de avocați, susțin că impunerea plății contribuțiilor ar dubla sarcina fiscală a avocaților și ar duce la sancționarea performanței în profesie.
Mai mult, aceștia susțin că plata acestor contribuții nu le-ar aduce niciun avantaj în ceea ce privește serviciile de sănătate prestate de sistemul public. Decanul Baroului București a transmis că va lua toate măsurile legale împotriva unei astfel de decizii și că, dacă Guvernul va merge înainte cu acest plan, vor avea loc proteste de amploare urmate de o grevă generală.
„Baroul Bucuresti- organ profesional care grupează si reprezintă interesele a peste 10.000 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, constata cu regret, ca după 2 săptămâni de dialog si mai multe memorii si puncte de vedere transmise de UNBR si UPLR, informațiile care vin din zona guvernamentală confirma ipoteza ca Guvernul își menține poziția de a impune profesiile liberale cu C.A.S.S in sistem real, neplafonat.Impunerea unui C.A.S.S in sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaților si, practic, sancționează performanța in profesie, fără a oferi însă nimic suplimentar in sfera contraprestației sistemului de sanatate”, a precizat Baroul București într-un comunicat de presă.
„Informam si pe aceasta cale, atat Guvernul, cât si opinia publica despre decizia noastră ferma de a uza de toate demersurile si remediile legale împotriva impunerii avocaților cu C.A.S.S. in sistem real, neplafonat, neexcluzând ample acțiuni de protest si chiar o greva generală. Baroul Bucuresti va apăra cu fermitate drepturile si interesele avocaților si își exprima speranta ca rațiunea si pragmatismul vor prevala in decizia Guvernului”, mai arată avocați iîn comunicat.
Avocații din Iași s-au alăturat celor din București și au emis, la rândul lor, un comunicat. „Având în vedere intenţia Guvernului României de a aduce modificări Codului fiscal și impactul major al unor prevederi din noile reglementări asupra profesiei de avocat, Baroul Iași își exprimă dezacordul cu privire la majorarea contribuţiilor fiscale ale avocaţilor. Nu există niciun argument pentru care povara echilibrării bugetului de stat să fie suportată de profesiile libere, cu atât mai mult cu cât avocații sunt cel mai puțin sprijiniți prin măsurile fiscale adoptate în general de guvern”, arată poziția Baroului Iași,
„Încă o dată, pare ca puterea executivă desconsideră profesia de avocat şi pe avocaţi, nefiind preocupată să protejeze profesiile libere. Modificările legislative privind contribuțiile la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu vor aduce un beneficiu semnificativ bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de sănătate, dar vor determina mărirea consistentă a sarcinii fiscale pentru avocați”, mai arată Baroul Iași.
Ultimul barou care a venit cu un comunicat de presă a fost cel din Cluj. „Baroul Cluj dezaprobă vehement propunerile de măsuri fiscale prin care Guvernul tinde să impună profesiilor liberale plata cotei C.A.S.S. în sistem real, neplafonat, ignorând cu desăvârșire contraargumentele aduse de corpul profesional în cadrul dialogului instituțional purtat după apariția proiectului de Ordonanță pentru modificare și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal și alte măsuri financiar fiscale. Majorarea consistentă a C.A.S.S. va avea un impact economic deosebit de grav asupra tuturor membrilor corpului profesional, de natură să aducă perturbări esențiale în activitatea de apărare a drepturilor și libertăților, exercitată de avocați. Măsurile fiscale preconizate reprezintă modificări nejustificate și împovărătoare, chiar dacă regimul fiscal aplicabil profesiei nu este nici în prezent unul preferențial sau lipsit de neajunsuri”, precizează Baroul Cluj.