Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea și secretarul general al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, au făcut luni o vizită la Sălaj, pentru discuții cu primarii și verificarea mai multor proiecte, anunțând cu această ocazie că în județ se află în derulare sau în pregătire, prin Compania Națională de Investiții sau Programul Național de Investiții Anghel Saligny, investiții de aproximativ 180 de milioane de lei. Au fost semnate patru contracte de proiectare și execuție pentru investiții implementate prin CNI în comunele Bobota, Hereclean, Românași și Valcău de Jos și alte patru prin Anghel Saligny în Agrij, Almașu, Cehu Silvaniei și Letca.
Evenimentul s-a derulat la inițiativa președintelui Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, și a avut ca temă principală proiectele finanțate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” și cele derulate prin CNI.
Cu acest prilej, ministrul Veștea a anunțat că 14 comune și două orașe din județul Sălaj vor beneficia de alocări bugetare în valoare totală de aproximativ 180 milioane de lei, pentru dezvoltarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, prin Programul „Anghel Saligny”.
În același cadru, au fost semnate patru contracte de proiectare și execuție pentru investiții implementate prin CNI în comunele Bobota, Hereclean, Românași și Valcău de Jos, și alte patru prin „Anghel Saligny“, în Agrij, Almașu, Cehu Silvaniei și Letca.