Prima pagină » Anunțul ministrului despre starea victimelor de la Crevedia. Vești bune pentru trei dintre răniți

Anunțul ministrului despre starea victimelor de la Crevedia. Vești bune pentru trei dintre răniți

by A. Ionut
0 comment

Ministrul Alexandru Rafila transmite că veștile sunt bune pentru trei dintre victimele exploziilor din Crevedia, care sunt tratate în străinătate. În România, doi pacienți sunt în stare foarte gravă.

„Avem în continuare în București doi pacienți foarte grav, unul care are arsuri de peste 95% din suprafața corpului la Spitalul Floreasca, celălalt la Bagdasar Arseni, un bărbat nepalez cu arsură de peste 90%. Sunt în stare critică amândoi și cu prognostic rezervat”, a declarat, joi, Rafila, după ședința de Guvern.

În rest, în România sunt pacienți cu stare ușoară sau medie. Prima veste bună vine din Belgia, unde unul dintre răniți a fost detubat, respiră spontan și este conștient. Și pacientul cu o suprafață arsă de peste 10% internat în Austria a evoluat foarte bine, este stabil hemodinamic, iar medicii apreciază că l-ar putea avea externa săptămâna viitoare.

De asemenea, în Norvegia, un pompier cu arsuri de peste 25% respiră spontan, este stabil hemodinamic, se simte bine, starea de sănătate s-a ameliorat și de joi începe ședințele de fizioterapie și de recuperare, adaugă ministrul.

„De asemenea, avem acea problemă la Milano, unde există pacientul cu peste 90 la sută din suprafața corporală cu arsuri, el este stabil, dar rămâne în stare critică, iar celălalt pacient se află în curs detubare care are arsuri pe mai mult de 45% din suprafața corpului. Ambii sunt civili”, a afirmat ministrul.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?