Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat finalizarea conectării blocului ANL de la Spitalul Clinic Județean de Urgență la gaz, energie electrică, apă și canalizare.
În ședința Consiliului Județean urmează să se aprobe criteriile în scopul repartizării locuințelor ANL, astfel încât, după ce toată documentația va fi gata și vor fi făcute ultimele finisaje, cei care întrunesc condițiile să poată să se mute în noile apartamente.
“Blocul are 20 de apartamente, zece cu o cameră și zece cu două camere. Sunt apartamente mari, dotate fiecare cu centrală termică. După aprobarea criteriilor, se va anunța public perioada de depunere a documentației, totul în cadrul unei proceduri transparente”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În prezent se poartă discuții cu conducerea Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) în vederea ridicării, tot în curtea Spitalului Județean, a încă două blocuri dedicate personalului medical.