Lucian Bode, ministru de Interne și secretarul general al PNL, a venit cu un mesaj de forță la Congresul Seniorilor Liberali și le-a transmis acestora partidul va face totul pentru ca românii vulnerabili să ducă un trai mai bun.
„Pentru Pnl nevoile și așteptările vârstei a treia sunt priorități la guvernare. În general, partidele de stânga sunt percepute ca mai aproape de această categorie, dar să nu uităm că la baza politicilor sociale de sănătate sau educaționale stă economia. O economie robustă, în creștere. Dacă nu produci, nu ai de unde să susții politicile sociale. De aceea PNL s-a axat pe creștere economică prin investiții, dar nu a ignorat nici categoriile vulnerabile și expuse la risc.”, a transmis Lucian Bode.
Bode le-a cerut seniorilor liberali să facă front comun pentru ca toți românii să nu se mai lase păcăliți de promisiuni fără rezultat.
„Adevărul este că PNL a asigurat cele mai sustenabile creșteri de pensii din ultimii ani. Pnl nu se ferește de măsuri sociale. Creşterile de pensii şi politicile sociale nu sunt apanajul stângii, nu poartă eticheta social-democraţiei! Pensiile, salariile, compensările de facturi sunt liberale. Au fost și vor fi promovate de Partidul Național Liberal. PPNL nu i-a amăgit niciodată pe români. Am mers pe principiul fapte, nu vorbe. Respect, nu dispreț. Vă invit să facem front comun împotriva celor care vând iluzii false pentru profit electoral de moment. “, a mai spus Bode.