Prima pagină » Marius Budăi nu prea vrea interzicerea cumulului de salariu cu pensie pentru angajaţii din sistemul public

Marius Budăi nu prea vrea interzicerea cumulului de salariu cu pensie pentru angajaţii din sistemul public

by A. Ionut
0 comment

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că în opinia sa măsura interzicerii cumulului de salariu cu pensie pentru angajaţii din sistemul public nu ar trebui impusă în cazul persoanelor care ies la pensie pentru limită de vârstă şi stagiu complet de cotizare. 

”Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salariu şi pensie pentru cei care au ajuns la vârsta standard de pensionare. De ce? Pentru că, dacă noi, ca bărbaţi, ajungem la 65 de ani şi dacă muncim de la vreo 20, sau 22-23, avem vreo 45 de ani de cotizare în sistem şi Constituţia şi legea pensiilor spun că avem dreptul, după ce am atins vârsta standard – nu vorbim de pensionările anticipate şi de pensionările la 40 şi ceva, 50 de ani –  dacă am ajuns la vârsta standard de pensionare din sistemul public şi cu un stagiu de cel puţin 35 de ani, care e stagiul complet, avem drept la pensie, este un drept constituţional. De asemenea, tot Constituţia spune că avem dreptul să muncim, nu spune că doar la stat sau doar la privat”, a declarat ministrul Muncii.

În legătură cu cei care se pensionează la mai puţin de 50 de ani şi care apoi se angajează în funcţii publice, Budăi susține că în cazul acestora ”este nevoie de o dezbatere”.

”Dacă vorbim de acele pensionări de la 47-48-50 de ani, trebuie o dezbatere acolo, să vedem dacă îşi doreşte să continue pe acest post, să putem găsi o bonificaţie suplimentară, astfel încât, ca în toate statele după ce – aţi văzut aici, cariera militară, nu cred că ne putem închipui că cineva la 60 de ani va sta pe graniţă cu arma în mână să ne apere, şi trebuie să fim foarte atenţi când facem aceste declaraţii, să nu devenim populişti, şi eu nu vreau să vorbesc într-un mod în care neapărat să fiu simpatic, vreau să prezint realitatea – atunci, acolo, este o discuţie pe care trebuie să o purtăm, dar de la post la post, nu trebuie să generalizăm”, a adăugat Marius Budăi.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?