114
Premierul Nicolae Ciucă a transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer că Guvernul acordă finanţarea necesară prevenţiei şi depistării precoce a unor afecţiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care se aplică din 1 iulie.
Suntem alături de supraviețuitorii de cancer, oameni puternici, curajoși, care au reușit să învingă boala, cu sprijinul prețios al medicilor și al familiilor. Victoria dumnealor oferă speranță, încredere și îi mobilizează pe toți cei care primesc, din păcate, acest diagnostic.
Cunosc oameni care au trecut peste o afecțiune din spectrul oncologic, am vorbit despre suferința lor, despre multele momente de cumpănă, de deznădejde și despre nevoia acută de sprijin pe care o resimt. M-au impresionat lupta lor neobosită pentru viață, dar și forța extraordinară de a trece peste propria suferință pentru a-și ajuta semenii și a le purta de grijă. Sfatul pe care l-am auzit de la dumnealor cel mai des este acela de a merge din vreme la medic, de a ne preocupa de sănătatea noastră.”, a transmis Nicolae Ciucă.
Premierul a subliniat că prevenţia, cu sprijinul cadrelor medicale, protejează sănătatea şi salvează vieţi.
„Oamenii trebuie să știe că medicina a evoluat foarte mult, iar cancerul poate fi tratat, vindecat, mai ales dacă este descoperit în stadiu incipient. Acordăm importanța și finanțarea necesare prevenției și depistării precoce a unor afecțiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care vor intra în aplicare începând cu 1 iulie. Nu avem responsabilitate mai importantă decât garantarea dreptului la sănătate pentru toți cetățenii, alături de accesul la educație pentru copiii noștri.
Doresc multă sănătate tuturor, iar semenilor noștri care se luptă cu această gravă maladie, încredere, speranță și putere!”, mai spune premierul.
Prima zi de duminică din luna iunie a fost declarată ca „Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer” printr-o lege inițiată de senatoarea Nicoleta Pauliuc, promulgată în luna ianuarie a acestui an.