Prima pagină » Nicolae Ciucă explică de ce întârzie tranșa de 3 miliarde de euro din PNRR: numai 5 țări U.E. au primit aprobare, suntem în limita de timp 

Nicolae Ciucă explică de ce întârzie tranșa de 3 miliarde de euro din PNRR: numai 5 țări U.E. au primit aprobare, suntem în limita de timp 

by B. R.
0 comment

Premierul are toată încrederea că România va obține aprobarea pentru a încasa cererea de plată numărul 2 din Planul Național de Redresare și Reziliență. Acesta a explicat faptul că România se încadrează în limitele de timp solicitate de către Comisia Europeană. 

„În acest moment, din datele pe care le avem de la Comisie pe cererea de plata 1 doar 11 țări au primit aprobare, iar pe cererea de plată numărul 2 – cinci ţări. Ca atare, în acest moment putem să declarăm că suntem în limitele de timp în acord cu cele aprobate la nivelul Comisiei Europene și am toată încrederea că vom reuși să obținem aprobarea pentru cererea de plată numărul 2”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat dacă există riscul ca cererea de plată numărul 2 din PNRR să nu mai fie furnizată către România.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis într-un comunicat de presă că cererea 2 de plată din PNRR nu este „în niciun pericol”, iar evaluarea documentației transmise spre validare „urmează parcursul procedural firesc”. Precizările au fost făcute după ce în spațiul public au apărut informații despre problemele apărute la îndeplinirea jaloanelor din PNRR, printre care decarbonizarea sau legea avertizorului de integritate.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis la 15 decembrie 2022 Comisiei Europene cea de a doua cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 3.227.690.000 euro, din care 2.147.490.000 euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil și 1.080.200.000 euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut.

Depunerea celei de-a doua cereri de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență a fost condiționată de îndeplinirea a 51 de ținte și jaloane aferente primelor două trimestre din 2022, fiind reglementate aspecte cheie precum decarbonizarea, interoperabilitatea bazelor de date pentru reducerea birocrației și cloud-ul guvernamental.

Cea de-a treia cerere de plată în valoare de 3,1 miliarde de euro urmează a fi transmisă Comisiei în primăvara acestui an și va fi însoțită de documentația aferenta îndeplinirii a 55 de ținte și jaloane.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. De la startul implementării și până la finalul lui 2022, România și-a asumat îndeplinirea a 151 de ținte și jaloane.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?