Prima pagină » România, solidară cu Turcia după tragedia de proporții. Mobilizare de urgență la Guvern

România, solidară cu Turcia după tragedia de proporții. Mobilizare de urgență la Guvern

by A. Ionut
0 comment
România, solidară cu Turcia după tragedia de proporții

Bilanțul negru al victimelor cutremurelor din Turcia se ridică în acest moment la 4.800 de morți. Zeci de mii de oameni au fost răniți și mii de clădiri s-au prăbușit după seisme. România a reacționat imediat după tragedia din Turcia și a trimis echipe de salvatori pentru a interveni alături de autoritățile turce.

Ministerul de Externe a  ținut în permanență legătura cu românii aflați în Turcia, iar Ministerul de Interne și Ministerul Apărării au trimis o echipă de salvatori și necesarul de echipamente. Potrivit șeful DSU, Raed Arafat, este vorba despre 52 de persoane din partea Unității de căutare și salvare a IGSU cu personal medical, doi medici și doi asistenti de la SMURD și doi voluntari de la clubul de câini utilitari specializați în salvarea victimelor în caz de cutremur.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis România este solidară cu tragedia din Turcia și că Guvernul va analiza și alte măsuri de sprijin în funcție de solicitările care vor veni în zilele următoare.

Cutremurele devastatoare care au ucis mii de oameni în Turcia și Siria ridică nivelul de conștientizare la nivelul societății. Și România se află într-o zonă de risc seismic, iar amintirea dezastrului din 1977 este încă vie pentru mulți români. Inclusiv la nivel guvernamental se discută problema consolidării clădirilor în eventualitatea unui seism major și este tot mai clar că sunt necesare măsuri urgente, în special în Capitală.

Românii pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?