Prima pagină » Ciucă l-a invitat pe Trudeau în România. Ce au discutat cei doi premieri

Ciucă l-a invitat pe Trudeau în România. Ce au discutat cei doi premieri

by B. R.
0 comment

Premierul României a avut o convorbire prin telefon cu Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei. Subiectul principal a fost colaborarea dintre cele două țări în domeniul energiei, iar Ciucă i-a transmis lui Trudeau că apreciază sprijinul oferit pentru reabilitarea Unității 1 de la Cernavodă.

“Guvernul României mizează în continuare pe cooperarea cu companiile canadiene pentru dezvoltarea programului nuclear civil şi asigurarea energiei din surse curate şi sigure, precum şi pe sprijinul constant al Statelor Unite ale Americii”, a transmis Executivul într-un comunicat de presă.

Premierul a adăugat că România şi Europa au nevoie urgentă de parteneri de încredere pentru consolidarea flancului estic, pentru dezvoltarea lanţurilor de aprovizionare şi cooperarea în plan economic.  Premierul Ciucă a menţionat că relaţiile bilaterale au noi oportunităţi de consolidare în domeniul economic şi social şi i-a adresat premierului Trudeau invitaţia de a face o vizită în țara noastră.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?