Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război. Pe acești oameni s-a sprijinit România în vremuri de răscruce, a spus prim-ministrul.
Nicolae Ciucă a declarat că România îi onorează astăzi pe veteranii de război “cărora le datorează independența, suveranitatea și integritatea teritorială, dedicându-le o zi de reamintire a eroismului lor și de exprimare a recunoștinței care li se cuvine pentru totdeauna”.
„Dacă trăim într-o țară care ne aparține pe deplin și căreia îi putem hotărî singuri destinul, este pentru că am avut nu doar visul despre un destin românesc în istorie, ci și bravi români care au apărat acest vis cu arma în mână în Războiul de Independență din 1877 și în cele două războaie mondiale din secolul trecut. Noi, cei din generațiile din prezent, avem privilegiul de a fi martorii ultimilor veterani români în viață ai celui de-Al Doilea Război Mondial, 1096 de veterani și veterane și 24 de văduve de război. Să le arătăm prețuirea caldă pe care o merită și pentru că sunt istoria noastră glorioasă vie, reușind încă o mare victorie a sufletului după război, aceea de fi împăcați și a atinge o frumoasă vârstă dincolo de încercările, suferințele și pierderile prin care au trecut”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.
Premierul a vorbit și despre campania “Recunoștință veteranilor de război” inițiată de Ministerul Apărării Naționale.
„Am fost onorat să mă alătur, zilele trecute, campaniei Recunoștință veteranilor de război, inițiată de Ministerul Apărării Naționale în 2021. Am susținut acest proiect și ca ministru al apărării, și în calitate de Prim-ministru, din convingerea că e un act de conștiință națională, înainte de toate, să îi cinstim pe acești oameni pe a căror bravură s-a sprijinit România în vremuri de răscruce pentru întreaga lume, care sperăm să nu se mai repete niciodată”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.