Primarul Cristian Popescu Piedone a anunţat că intenţionează să candideze pentru un nou mandat de edil al Sectorului 5 şi a dezminţit zvonurile privind candidatura sa la Primăria Capitalei.
„Să terminăm cu zvonurile că Piedone candidează la Primăria Capitalei! (…) Voi rămâne la 5, am proiecte pe următorii 5 ani (…) proiecte de dezvoltare (…). În timpul campaniei electorale, eu am să plec în concediu. Până atunci am să muncesc. Eu sunt cel care încerc să fac. Dumneavoastră sunteţi cei care (…) vedeţi dacă s-a făcut sau nu s-a făcut de către administraţia mea”, a spus Cristian Popescu Piedone, în cadrul unui eveniment în cadrul căruia au fost premiaţi cu câte 10.000 de lei elevii care au obţinut nota 10 la examenele de Capacitate şi Bacalaureat.
El a spus că, dacă nu va fi reales primar al Sectorului 5, se va duce „liniştit la pensie”.
Cristian Popescu Piedone i-a îndrumat pe cetăţeni să se prezinte la urne, indiferent de tipul alegerilor, europarlamentare, locale sau prezidenţiale, amintind că au posibilitatea să îşi anuleze votul.