Persoanele care au colaborat cu fosta Securitate vor rămâne fără pensia militară de serviciu. Acest lucru este prevăzut de un proiect adoptat tacit de Senat și trimis la Camera Deputaților.
Alina Gorghiu a fost cea care a citit în plen nota de adoptare tacită a propunerii legislative, care avea termen de dezbatere și vot pe 12 aprilie. Așadar, potrivit acestui document, „CNSAS iniţiază, din oficiu şi de îndată, acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Așadar, modificările vor „elimina caracterul discriminatoriu și aleatoriu al verificării foștilor ofițeri de Securitate şi Miliţie, aşa cum este aceasta reglementată de OUG Nr. 24/2008”. În aceste condiții, militarii foști colaboratori ai Securității trebuie să știe că își vor pierde pensiile de serviciu.
`Nu beneficiază de pensie de serviciu, acordată militarilor în baza legii, lucrătorii Securităţii, adică persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a căror calitate a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”, este menționat în document.
Această propunere legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, care e for decizional în acest caz.