Sora miliardarului pakistanez Shahzada Dawood, care a murit împreună cu fiul său în submarinul Titanic, aproape de epava Titanicului, a făcut primele declarații, după ce Paza de Coastă a SUA a făcut tragicul anunț al morții celor 5 pasageri.
Sora miliardarului spune că fiul de 19 ani al lui Dawood nu își dorea să meargă în acea expediție, fiind chiar îngrozit de idee, însă a vrut să-i facă pe plac tatălui său, scrie NBC News.
„Mă simt foarte rău că întreaga lume a trebuit să treacă printr-o așa traumă, printr-un asemenea suspans”, a spus Azmeh Dawood, în cadrul unui interviu telefonic.
„Mi se pare că am fost prinsă într-un film prost, într-o numărătoare la care nu știi care e deznodământul. Mie, personal, mi-a fost greu să respir gândindu-mă la ei”, a mai spus ea, cu ochii în lacrimi.
Nepotul ei, Suleman, a acceptat să meargă în această expediție doar pentru tatăl lui, pentru că a fost obsedat de Titanic toată viața. „Suleman nu voia să meargă. Era îngrozit”, a adăugat Azmeh, susținând că tânărul s-a plâns unui alt membru al familiei în privința acestei expediții.
„Chiar și dacă mi-ar fi dat un milion de dolari nu aș fi urcat în Titan”, a mai spus femeia.