Ploşniţele pun lacătul pe Biblioteca Naţională până în septembrie. Insectele au invadat parterul clădirii, iar directorul spune ca dezinsecţia va dura destul de mult.
Paraziții au fost depistați pe unele banchete de la parterul clădirii, în aria care deservește publicul, aşa că instituţia a luat decizia să închidă de luni până în luna septembrie.
Unii internauţi i-au acuzat pe angajaţi că vor să-şi ia o vacanţă mai lungă şi dau vina pe insecte. Reprezentanţii bibliotecii spun că nu e de glumă.
Adrian Cioroianu, director Biblioteca Naţională: Este o problemă destul de serioasă în care mai multe biblioteci şi muzee din Europa s-au confruntat de-a lungul anilor. Şi dezinsecţia nu este chiar simplă într-un spaţiu atât de extins. Biblioteca Naţională are 1.008 de permise. Acest trafic uman şi căldurile de la sfârşitul lunii iunie, început de iulie, sunt cauze care probabil afectează.
Conform sursei citate, angajaţii bibliotecii îşi vor continua programul obişnuit, spaţiul fiind închis doar pentru public.
Insectele parazite se instalează în saltele, mobilă sau sub parchet. „Aveam ploşniţe de lemn în toată mobila. Am stat o perioadă la altcineva şi era o soluţie foarte puternică şi aşa am scăpat de ele”, povesteşte o femeie. “Noaptea ieşeau. Umblau pe pereţi, pe noi”, adaugă alta.
Ploşniţa iese noaptea pentru a se hrăni, iar în timpul zilei rămâne ascunsă. Experţii în dezinsecţie spun că sunt tot mai multe solicitări, iar insectele se găsesc inclusiv în marile hoteluri sau în mijloacele de transport în comun.