Prima pagină » Ministrul Finanțelor anunță măsurile pentru acoperirea găurii de la buget

Ministrul Finanțelor anunță măsurile pentru acoperirea găurii de la buget

by A. Ionut
0 comment

În urma unei ședințe cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul Boloş a anunţat măsurile fiscale pentru a acoperi gaura bugetară. Boloș a precizat că acestea sunt gândite pe patru paliere. 

 

Şeful de la Finanţe a vorbit, printre altele, despre desfiinţarea funcţiilor de şef de birou şi reducerea procentului de la 12% la 8% din numărul total de posturi, acest lucru însemnând reducerea şefimii cu 30%.

În ce priveşte cumulul sporurilor în sectorul public, acesta nu mai poate să depăşească salariul de bază, a mai spus Boloş. 

Veşti proaste sunt şi pentru cei care primeau vouchere. Ministrul a declarat că va rămâne doar voucherul de vacanţă, se elimină indemnizaţia de vacanţă şi se limitează cuantumul pentru beneficiari la sub 10.000 lei brut.

Indemnizaţia de hrană costă statul român trei miliarde de lei şi se acordă fără limită şi fără plafon, ceea ce nu este normal, a mai precizat ministrul.

Întrebat  dacă va fi majorat impozitul pentru microîntreprinderi, Marcel Boloș susține că nu s-a luat o decizie. 
 
„Ca să lămuresc această problemă. Am văzut ieri, din păcate, şi regret nespus că din Ministerul Finanţelor Publice a apărut un proiect de ordonanţă de urgenţă total neadevărat. Nu este ultima formă. A dat cine se ocupă cu asemenea măgării, a dat în spaţiul public un proiect de ordonanţă de urgenţă neactualizat. Deciziile în ceea ce priveşte veniturile nu sunt definitivate încă. Ele sunt la nivelul coaliţiei. Dacă m-aţi pune pe mine astăzi să vă dau răspunsuri la această problemă legată de venituri, mi-aş face un mare rău, m-aş decredibiliza complet. Nu eu le decid”, a afirmat ministrul Finanţelor. 
 
Ministrul Finanţelor a mai declarat că dacă vom continua pe acest drum, ne asumăm soarta de a merge în gard. 
 
„Noi am adoptat facilităţi fiscale, foarte bine, toată lumea ne-a aplaudat. Ştii ce s-a întâmplat în realitate? Au ajuns zone de optimizare fiscală. Ştiţi ce înseamnă optimizarea fiscală? Adică practic, optimizarea fiscală, ca să fiu foarte elegant în exprimare, cum să folosim facilităţile fiscale ca ele prin optimizare fiscală să mă ducă să nu mai plătesc bani bugetului de stat. Nu este corect. Nu mă aştept să mă aplaude lumea. Să nu credeţi că din acest punct de vedere aştept aplauze. Dar, încă o dată, repet, nu este decizia lui Boloş Marcel. Exclus acest lucru, este decizia coaliţiei de guvernare. Noi aici nu facem decât să punem în aplicare ceea ce se decide la nivel de coaliţie. Punct. Măsurile nu sunt nici pentru electoratul de stânga, nici de dreapta, sunt pentru România. Nu vreţi să avem investiţii din fonduri europene? Atunci să spună toată lumea nu le mai vrem. Mai bine în continuare mergem pe zona aceasta care nu este deloc bună, pe care suntem astăzi şi în felul acesta ne-am asumat soarta de a merge în gard, dar nu cu Boloş Marcel, ministrul Finanţelor”, a mai transmis Boloş.

Citeste si:

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?