Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat pentru un post TV că i se pare „foarte periculoasă” atitudinea unor partide precum AUR care militează împotriva vaccinării obligatorii, după creșterea cazurilor de rujeolă în rândul copiilor.
„Avem focare epidemice. Se întâmplă de exemplu la pojar, la rujeola se întâmplă acest lucru. Asta este una dintre consecinţe. Atunci când scade acoperirea vaccinală sub 90% din populaţia de copii, atunci virusul începe să circule şi în comunităţi în care există copii nevaccinaţi acest lucru se poate întâmpla”, a declarat ministrul.
„Noi ca să reducem riscurile pentru aceşti copii care sunt nevaccinaţi am elaborat un Ordin, şi el de asemenea foarte mult dezbătut, în care nu trebuie altceva decât să ştim statusul copilului, dacă este vaccinat sau nevaccinat, şi în funcţie de acest lucru, dacă apare de exemplu un focar epidemic într-o şcoală, atunci copiii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. Sună de bun simţ în a îi proteja. Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală. Nu, nici vorbă despre asta, dar dacă evoluează un focar epidemic, un timp – săptămână, 10 zile, copilul stă acasă. Şi în felul acesta îi putem proteja şi nu se îmbolnăveşte dacă nu este vaccinat”, a mai spus Alexandru Rafila.
El a comentat ca fiind „foarte periculoasă, iresponsabilă” atitudinea AUR în acest context, după ce partidul a anunțat proteste împotriva vaccinării obligatorii.
„Faptul că ea a fost abordată politicianist de un anumit partid politic mi se pare foarte grav, pentru că noi nu discutăm acum despre opţiuni politice, discutăm despre sănătatea copiilor. În plus această Strategie la care făceaţi referire se introduce acest concept al vaccinării oamenilor pe tot parcursul vieţii, absolut facultativ. Deci cine doreşte se duce la medicul de familie şi solicită o reţetă pentru vaccinul care va fi compensat într-o proporţie mai mare sau mai mică în funcţie de tipul de afecţiune pe care o are sau vârsta persoanei. Fetele şi băieţii până la 18 ani primesc prescripţie pentru vaccinul HPV, dacă părinţii lor doresc acest lucru. De asemenea, femeile cu vârsta între 18 şi 45 de ani vor putea să beneficieze de o anumită compensare a acestui vaccin care este foarte scump. Noi am făcut o abordare liberală în care noi ne ocupăm de informare”, a continuat el.