Executivul nostru pregătește o mutare îndrăzneață în războiul diplomatic cu Austria. După ce puterea de la Viena ne-a refuzat intrarea în Schengen, România se pregătește să ceară despăgubiri uriașe. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că daunele cerute vor ajunge la două procente din PIB. Cererea de despăgubiri va ajunge la Comisia Europeană.
„Noi am băgat foarte mulţi bani, de exemplu, în întreţinerea drumurilor naţionale din zona respectivă. Dacă mergeţi acum pe DN2 spre Suceava, Siret, pe lângă Bacău, Focşani, o să vedeţi că e TIR lângă TIR, de Ucraina, ceea a dus totuşi la o degradare a acestei reţele şi am cerut bani. Per total, am trimis aceste cereri, nu doar pe rutier, ci şi pe CFR, pe naval – două miliarde de euro”, a declarat Sorin Grindeanu.
Grindeanu spune că țintele de deficit au fost grav afectate de războiul din Ucraina, dar și de refuzul Austriei de a ne accepta în Schengen.
„Am cerut colegilor mei şi până mâine la prânz să îmi prezinte o situaţie şi voi cere şi aceste sume sau statul român cred că ar fi bine să le ceară legate de costurile pe care le-au avut transportatorii pentru că nu am intrat în Schengen. Înţeleg că au fost nişte deştepţi în trecut, care au fost miniştri ai Finanţelor şi apoi prim-miniştri şi apoi s-au angajat la nişte ţinte de deficit pe care greu poţi să le atingi, asta fiind într-o perioadă de pandemie. Suntem singura ţară în acea procedură de deficit excesiv la nivel de UE. Omul critică, dar el e responsabil. La Cîţu mă refer. A venit peste noi şi conflictul din Ucraina. Nu poţi să compari costurile pe care România le are fiind la graniţă şi având cea mai mare graniţă cu Ucraina şi impactul pe care acest război îl are asupra României şi să încerci să rămâi în acele ţinte de deficit. E absolut imposibil”, a afirmat Grindeanu.