Prima pagină » VORBA SARMIZEI | Despre vârsta de pensionare din Lege și din PNRR

VORBA SARMIZEI | Despre vârsta de pensionare din Lege și din PNRR

by Maria I.
0 comment
VORBA SARMIZEI | Cum arată execuția bugetară în primele două luni ale anului

O temă asupra căreia Coaliția insistă este vârsta de pensionare. Contradicțiile, argumentele și contraargumentele încing spiritele la nivelul celor două partide. PSD se opune creșterii obligatorii a vârstei de pensionare. Acesta spune că ea trebuie corelată cu speranța de viață, care în România e sub media Uniunii Europene. Opțiunea de a munci până la 70 de ani, după împlinirea vârstei de pensionare, cum spune PNL, există și în prezent. Noi știm că în România dreptul la muncă este garantat de Constituție pentru toți cetățenii, deci și pentru pensionari. Cine vrea și poate să muncească are această opțiune până la ce vârstă dorește. Drepturile constituționale la pensie și la muncă nu pot fi îngrădite prin nicio lege.

Prevederea privind creșterea „opțională” a vârstei de pensionare până la 70 de ani a fost trecută în PNRR de guvernul PNL-USR. Dacă intenția celor care au scris acest jalon a fost de a-i forța pe pensionarii care au ajuns la vârsta de pensionare să renunțe la pensie pentru a munci, atunci este o chestiune profund neconstituțională.

PSD Tulcea

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată la cei care se pensionează anticipat, iar apoi se angajează, dovedind astfel că pensionarea anticipată nu a fost justificată. Însă din cauza acestora nu trebuie pedepsiți cei care și-au câștigat cinstit dreptul la pensie, la termen, și vor să mai muncească pentru a-și completa veniturile. Nu munca cinstită trebuie sancționată, ci trebuie sancționați cei care trișează.

Pe lângă această inepție, în PNRR mai este o prevedere, aceea privind egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați. Formularea exactă a jalonului din PNRR este următoarea, cu privire la noua Lege a pensiilor:

„Va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani, până în 2035.”

Prin urmare, Raluca Turcan se înșeală atunci când afirmă că „nu există niciun proiect în care să existe varianta creşterii obligatorii a vârstei de pensionare. Nici în Parlamentul României, nici în PNRR”.

În Legea actuală a pensiilor nr. 263/2010 există, în Anexa 5, un grad de creștere treptată a vârstei de pensionare la femei, la 63 de ani, până în 2030. Acest grafic a pornit de la 59 de ani în 2011, ajunge la 62 de ani, în 2023 (anul trecut a fost 61 de ani și 9 luni) și urmează să ajungă la 63 de ani până în 2030. Conform prevederii din PNRR, introdusă de Turcan și USR, acest grafic ar trebui modificat astfel încât vârsta de pensionare la femei să ajungă la 65 de ani, până în 2035.

Cum se va împăca Legea cu PNRR-ul?

 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?