Prima pagină » COD GALBEN de vijelii, grindină şi ploi torenţiale în mai bine de jumătate din ţară

COD GALBEN de vijelii, grindină şi ploi torenţiale în mai bine de jumătate din ţară

by B. R.
0 comment

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o avertizare Cod galben de furtuni, ploi torenţiale, grindină şi vijelii pentru pentru 29 de județe din România.  

Potrivit meteorologilor, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Olteniei, precum și la munte.

În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, îndeosebi la deal și la munte. Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, izolat, și în restul țării. În zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor.

Avertizarea este valabilă până la ora 23.00 și vizează județele: Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași.

Citeste si:

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?