Prima pagină » UPDATE: Sindicaliștii nu renunță la grevă. Așteaptă legea măririi salariilor

UPDATE: Sindicaliștii nu renunță la grevă. Așteaptă legea măririi salariilor

by B. R.
0 comment

Sindicaliștii din educație au anunțat după negocierile de la Guvern că greva continuă până când vor vedea cum arată legea care le mărește salariile cu 25 de procente. “E logic ca colegii noștri să vadă conținutul actului normativ. Până atunci, greva continua!”, a spus sindicalistul Marius Nistor .  “Mâine este grevă în toate școlile. Ceea ce ni s-a oferit se cunoaște. Suplimentar, față de ce am obținut până acum, este vorba de o creștere medie a salariilor cu data de 1 iunie de 25%. De asemenea, acea primă anuală până în 2027 de 1.500 lei pentru personal didactic și 500 lei este noutatea pentru nedidactic. Și cam atât”, a spus Simion Hăncescu, lider de sindicat.  Un anunț oficial din partea dascălilor este așteptat mâine dimineață. 

Sindicaliștii din educație care sunt în grevă deja de trei săptămâni au primit o nouă ofertă de la Guvern. Este vorba despre majorarea salariilor cu 25 de procente de la 1 iunie, iar prima tranșă din creșterea pe noua grilă să fie primită la începutul anului următor. Executivul a condiționat această ofertă cu încheierea imediată a grevei.  Sindicaliștii din educație au transmis aseară un mesaj pe grupurile interne: “Bună seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului că solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creşterea salarială. 1500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar pâna în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027. 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ian 2024. Condiţia este de a fi mâine la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului. Rog consultaţi colegii rapid şi ne comunicaţi în această seară”. Din primele informații, se pare că dascălii au acceptat oferta Executivului. 

La ședința de Guvern va participa și Ligia Deca, de la care se așteaptă o decizie pentru elevii care ar fi trebuit să înceapă probele de bacalaureat de săptămâna viitoare.

Citeste si:

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?