173
Un tânăr a fost lovit de o mașină care participa la un concurs auto în județul Mehedinți. Adolescentul se uita în telefon când mașina s-a îndreptat spre el, așa că nu s-a putut feri din calea bolidului.
Accidentul șocant a avut loc la Campionatul Național de Îndemânare Auto. În imaginile surprinse la fața locului se vede o mașină scăpată de sub control care sare peste trotuar și se oprește într-un gard în fața căruia se afla adolescentul neatent. Culmea, băiatul ar fi trebuit să se ocupe chiar cu securitatea traseului în timp ce era concentrat la telefon. Din fericire, starea lui de sănătate este stabilă, iar viața nu i-a fost pusă în pericol.