Prima pagină » Marcel Ciolacu aruncă bomba: Orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată

Marcel Ciolacu aruncă bomba: Orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată

by A. Ionut
0 comment

Liderul PSD Marcel Ciolacu consideră că orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată până la rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar şi a restanţei majore privind reforma pensiilor speciale.

„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. E clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor.

Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată. Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a scris, sâmbătă, Ciolacu pe Facebook.

Negocierile PSD-PNL-UDMR au fost suspendate vineri din cauza neînțelegerilor și urma să fie reluate luni, în ziua în care cele trei mari sindicate din educație au anunțat o grevă generală. Marcel Ciolacu a anunțat că a discutat cu Nicolae Ciucă și că cei doi oficiali își doresc să continue negocierile cu reprezentanții dascălilor. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?