Prima pagină » Universitatea din București organizează cea de-a IX-a ediție a Career Fest, evenimentul care ajută studenții să identifice oportunități de carieră

Universitatea din București organizează cea de-a IX-a ediție a Career Fest, evenimentul care ajută studenții să identifice oportunități de carieră

by Maria I.
0 comment
Universitatea din București organizează cea de-a IX-a ediție a Career Fest, evenimentul care ajută studenții să identifice oportunități de carieră

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (ASLS) organizează cea de-a IX-a ediție a proiectului anual Career Fest, care se desfășoară în perioada 20-22 martie 2023 la sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine din strada Edgar Quinet. 

În acest an, Career Fest se desfășoară în format fizic după trei ediții online. Studenții pot interacționa cu reprezentanții companiilor participante, în vederea obținerii informațiilor cu privire la ofertele de muncă pe care aceștia le pun la dispoziție. De asemenea, ei pot participa atât la târgul de joburi, cât și la sesiunile de formare.

„ASLS vine în ajutorul studenților Universității din București interesați de propriul parcurs profesional, prin intermediul unei ediții față în față, cu tematica Back in Business. Tema propusă de către organizatori face referire atât la anii precedenți, în care evenimentul s-a desfășurat online din cauza restricțiilor impuse, cât și la revenirea la formatul fizic în acest an.

În cadrul proiectului, fiecare companie va avea un stand amplasat în incinta facultății, unde reprezentanții acestora vor răspunde la întrebări și vor prezenta posibilitățile de angajare, condițiile, dar și câteva dintre experiențele acestora în calitate de angajați. Astfel, studenții își pot forma o idee realistă în ceea ce privește viitorul lor ca absolvenți. Fie că e vorba de un job provizoriu sau de o carieră, Career Fest își propune să ajute studenții în a conștientiza atât posibilitățile, cât și atuurile pe care le au, astfel încât să poată lua o decizie potrivită.”, conform unui comunicat de presă al Universității din București.

Career Fest s-a bucurat de un mare succes în edițiile precedente, mulți studenți găsindu-și ulterior un loc de muncă în cadrul companiilor participante. Echipa Career Fest 2023, precum și participanții la edițiile anterioare au subliniat importanța pe care a avut-o proiectul în viața lor profesională, precum și experiența plăcută de care au avut parte în cadrul evenimentului.

„Career Fest este ocazia perfectă pentru studenți de a intra cu pași rapizi și siguri pe piața muncii. Participanții vor avea ocazia de a discuta față în față cu reprezentanții unor companii de top, astfel încât să primească sfaturi valoroase de la aceștia și, poate, chiar să își asigure un viitor loc de muncă.

De asemenea, având în vedere că proiectul se va organiza, după trei ani, în format fizic, fiți siguri că vă așteptăm cu o serie de surprize și inside-uri din partea companiilor partenere.

Vă așteptăm cu mare drag să participați atât la târgul de joburi, cât și la sesiunile de formare ținute de partenerii noștri și să fiți Back in Business alături de Career Fest!”, Ana Ion, coordonatoarea ediției din anul 2023 a Career Fest.

Foto: facebook.com / ASLS România

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?