Cresc tensiunile în sistemul de învățământ după ce dascălii au amenințat că intră în grevă generală. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă i-au invitat pe reprezentanții sindicatelor la noi discuții pentru ca elevii să nu aibă de suferit la final de an școlar.
„Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ și să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală. Am vorbit și cu premierul Ciucă și am garanția că are o disponiblitate similară la dialog.
Sper că liderii sindicali înțeleg că această grevă produce haos nu numai în activitatea școlii, ci și în viețile a milioane de familii. Credința mea sinceră este că putem fi toți capabili să punem pe primul plan responsabilitatea și luciditatea.
Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală. Cred că asta așteaptă românii și de la liderii politici, și de la cei sindicali”, a spus Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Liderii sindicatelor din Educație au anunțat miercuri că negocierile cu reprezentanții Guvernului au eșuat și că de luni va începe greva generală. Mai mult, spun reprezentanții dascălilor, chiar și calendarul examenelor ar putea fi afectat.