Ministrul Educației a anunțat că pachetul legislativ “România Educată” a trecut testul constituționalității. Ligia Deca spune că această decizie este o victorie pentru învățământul românesc.
“Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior au în spate zeci de mii de ore de elaborare, sute de discuții cu partenerii importanți din domeniu, mii de observații analizate și săptămâni întregi de dezbatere parlamentară. A fost depus un efort colectiv pentru un proiect atât de necesar pentru România. Am încredere că Legile educației vor transforma sistemul de învățământ din România și îl vor aduce la performanța pe care ne-o dorim. La rândul meu, în calitate de ministru, voi face tot ce stă în puterea mea astfel încât obiectivele să fie îndeplinite, iar copiii noștri să învețe într-un mediu de calitate, bazat pe echitate, respect și profesionalism. Fiecare elev va avea șanse egale de a se dezvolta.Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și au contribuit, astfel încât pachetul legislativ România Educată să ajungă în acest punct important!”, a transmis Ligia Deca pe pagina ei de socializare.