Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, ca reacţie la afirmaţia social-democratului Lucian Romaşcanu, că şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, pentru că este un gest de demnitate politică, că singurele demisii fireşti au fost ale miniştrilor şi responsabililor care au avut legătură cu ororile din azilele groazei iar PNL nu are motive să ceară vreunui liberal demisia, nu există implicaţii de natură legală, morală sau politică.
„Eu înţeleg că domnului Romaşcanu îi e dor de un post în Guvern, dar poate să stea liniştit, doamna ministru Turcan nu pleacă de la Cultură.
„Aşa cum nici noi nu am interferat în actul politic al PSD, le cerem colegilor să se concentreze în continuare asupra deciziilor fireşti şi voluntare care trebuie luate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. Înţelegem dorinţa PSD de a relativiza vinovăţiile şi de a le împărţi cu noi, ca buni parteneri de guvernare, dar suntem convinşi că această tactică este una greşită, care potenţează un discurs generalist care, în final, se va întoarce împotriva ambelor partide”, a precizat Ionuţ Stroe, conform sursei citate.