Prima pagină » ACORD după negocierile cruciale Boloș-liderii de sindicat: Toate salariile sunt plătite la timp și nu vor fi disponibilizări

ACORD după negocierile cruciale Boloș-liderii de sindicat: Toate salariile sunt plătite la timp și nu vor fi disponibilizări

by B. R.
0 comment
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor a dat asigurări că angajații din acest sector își primesc salariile și nu vor fi probleme cu plățile, în contextul protestelor din sistem.  „Am trasat concluziile împreună. Toate salariile sunt plătite la timp și nu vor fi disponibilizări”, a transmis ministrul. Totul în contextul în care angajații din direcţiile financiare din mai multe judeţe au protestat, vineri, faţă de prevederile ordonanţei de reducere a cheltuielilor pregătită de Guvern. „Vrem păstrarea posturilor, nu majorări”, a spus liderul de sindicat Vasile Marica, vineri, după negocierile de câteva ore cu ministrul Marcel Boloș. 

Ministerul Finanțelor s-a angajat, în urma unor discuții cu reprezentanții principalelor sindicate din domeniul finanțelor publice, să nu existe disponibilizări și să crească salariile până la nivelul maxim aflat în plată.

În cadrul discuțiilor, ministrul și-a reafirmat angajamentul de a menține un mediu de lucru optim și condiții mai bune pentru toți angajații.

„A fost o discuție în care am reafirmat angajamentul pe care mi l-am asumat și ieri față de colegii din minister. Nu va fi dat nimeni afară și nu vor fi puși să dea concurs. Am semnat și un proces-verbal în acest sens. Toate plățile au fost făcute, pentru ca oamenii să își primească banii la timp. Recunosc eforturile și dedicarea de care este nevoie zi de zi și sunt hotărât să mă asigur că munca celor responsabili este apreciată corespunzător. Am luat în considerare sugestiile și feedback-ul primit de la reprezentanții sindicatelor și am identificat câteva direcții-cheie pe care le vom urmări în perioada următoare. Cu toate acestea, ei știu mai bine decât orice altă instituție cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ministrul de Finanțe a stat mai bine de trei ore față în față cu sindicaliștii din subordinea instituției pe care o conduce și s-a ajuns la următoarele concluzii:

„În data de 11 august 2023, la sediul Ministerului Finanţelor s-a desfăşurat o întâlnire între ministrul Marcel Boloş şi reprezentanţii sindicatelor din cadrul Ministerului Finanțelor. Scopul a fost de a discuta măsurile ce urmează a fi implementate în contextul reformelor administrative şi bugetare discutate pe agenda publică, având în vedere preocupările cu privire la menţinerea locurilor de muncă şi la situația beneficiilor pe care le primesc angajații. După o dezbatere constructivă, s-a ajuns la următoarele concluzii:
1. Nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF şi unități subordinate. Pentru funcțiile de conducere afectate de proiectul privind reducerea cheltuielilor se va asigura transformarea/înfiinţarea în situaţia în care nu există posturi vacante necesare.
2. Elaborarea proiectului de ordonanţă de urgenţă până la data de 21 august 2023 pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătoreşti. Sindicatele vor înainta Ministerului Finanţelor jurisprudenţa relevantă până în data de 17 august 2023.
3. Întreprinderea tuturor măsurilor legale necesare pentru a cuprinde în viitoare lege a salarizării familia ocupaţională distinctă, datorită specificății, complexității și importanței activității angajațiilor din domeniul finanţelor publice.
4. Formarea unui comitet de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Finanţelor şi ai sindicatelor, cu scopul de a elabora şi implementa statutul angajatului în finanţe publice.
5. Înfiinţarea, prin reorganizarea structurilor existente din ANAF și aparatul central, a unui Institut National de Fiscalitate, cu rol în formarea continuă şi perfecționarea angajațiilor din domeniul finanţelor publice. 

Serviciile de trezorerie din mai multe județe au fost închise, într-o zi în care trebuie să fie făcute mai multe plăți către bugetari. Potrivit sindicaliştilor, au fost proteste la Ploieşti, Piatra-Neamţ, Satu Mare, Botoşani, Timişoara, Vrancea, Bacău, Craiova, Buzău, Iaşi, Constanţa, Galati, Teleorman, Botoşani. 

„Vrem păstrarea posturilor, nu majorări”, a spus liderul de sindicat Vasile Marica.

Ministerul Finantelor va asigura transparența și comunicarea deschisă cu reprezentanţii sindicatelor pe parcursul implementării reformelor şi va ţine cont de feedback-ul acestora în procesul decizional.
Se vor organiza sesiuni periodice de consultări între Ministerul Finanțelor şi reprezentanţii sindicatelor pentru a monitoriza progresul implementării măsurilor şi pentru a face ajustări dacă este necesar”, potrivit procesului verbal al întâlnirii dintre ministrul Marcel Boloş şi reprezentanţii sindicatelor angajaţilor din finanţe. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?