Prima pagină » Ajutoare de urgență de la Guvern pentru persoanele afectate de inundații

Ajutoare de urgență de la Guvern pentru persoanele afectate de inundații

by A. Ionut
0 comment

Premierul Marcel Ciolacu a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru aprobarea unor măsuri urgente de sprijinire a persoanelor din localitatea Grecești, județul Dolj, afectate de inundații.

“Suntem alături de  oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. Ținem  legătura cu autoritățile locale  pentru a oferi tot suportul necesar persoanelor afectate de inundații”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

În cadrul reuniunii, a fost aprobată, prin Hotărâre, acordarea de ajutoare umanitare ce constau în produse alimentare și apă. 

Au fost scoase din rezervele de stat și acordate ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru populația afectată de inundații, 198 de bucăți de conserve din carne de porc în suc propriu, 198 de converse din pateu de ficat, 198 de converse din legume și 500 de pet-uri de apă minerală plată.

„Oamenii afectați de inundațiile din ultimele zile vor fi ajutați de Guvern! Cele mai mari probleme sunt în localitatea Grecești din Dolj, unde zeci de persoane sunt izolate sau au fost evacuate preventiv.

Ne-am asigurat prin Departamentul pentru Situații de Urgență că acești oameni vor primi mâncare caldă și apă.

De asemenea, am vorbit cu autoritățile din localitate să găsim soluții pentru ca oamenii să aibă unde să doarmă la noapte și am dat asigurări că vom aloca imediat bani din fondul de rezervă pentru refacerea drumurilor și remedierea pagubelor”, a transmis Marcel Ciolacu. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?