Prima pagină » Discuții aprinse pe Legile Educației în Parlament. PNL: Noua lege oferă facilități copiilor care provin din familii dezavantajate

Discuții aprinse pe Legile Educației în Parlament. PNL: Noua lege oferă facilități copiilor care provin din familii dezavantajate

by A. Ionut
0 comment

Reforma Educației este cea mai amplă realizată în domeniul învățământului în ultimii ani, pentru ca România să aibă un sistem de educație mai bine adaptat la cerințele vremii și ale pieței muncii.

Noile legi ale învățământului reprezintă urmarea firească a proiectului „România Educată”, care a presupus un amplu proces de dezbatere la nivel național, și au la bază rapoarte realizate de experți OCDE, cu sprijinul UE. Ne dorim predictibilitatea și stabilitatea sistemului educațional, dar și îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru care Ministerul Educației are alocat un buget de 3,6 miliarde de euro.

Cele două proiecte de lege s-au aflat, timp de trei săptămâni, pe masa Comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților.

Proiectul de lege privind învățământul preuniversitar reformează mai multe paliere, printre care se află și cariera didactică, ce va deveni o opțiune reală pentru tinerii absolvenți. Formarea inițială pentru meseria de dascăl este regândită cu accent pe practica pedagogică, ceea ce va avea ca rezultat profesori mai bine pregătiți.

Noua lege oferă facilități copiilor care provin din familii dezavantajate. De asemenea, siguranța și sănătatea elevilor în școli reprezită un alt obiectiv vizat de această lege. Se reintroduce exmatricularea pentru cazurile extrem de grave în care conduita unui elev pune în pericol siguranța colegilor și a dascălilor.

Proiectul de lege privind învățământul universitar aduce în facultăți educația centrată pe studenți și participarea acestora în procesele decizionale, accentuează monitorizarea drepturilor, libertăților și obligațiilor studenților, îmbunătățește formarea inițială pentru cariera didactică și prevede o procedură mai clară și mai transparentă de acordare și anulare a diplomelor și titlurilor de doctor.

Cred cu tărie că cele două proiecte reprezintă un punct T0 pentru educația românească. Odată cu noile reglementări legislative, adaptate vremurilor pe care le trăim, începe o reformă reală a sistemului de învățământ. Școala, cu tot ceea ce presupune ea, va fi modernizată pe toate palierele și la finalul anilor de studii vom avea tineri pregătiți cu adevărat pentru cerințele actuale ale pieței muncii.”, a spus in Parlament Luminita Barcari, deputat PNL, membru al comisiei pentru Învătamânt.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?