Prima pagină » Ciolacu: “Nu decidem măsurile fiscale pe ascuns. O să fie adoptate într-o săptămână sau două”

Ciolacu: “Nu decidem măsurile fiscale pe ascuns. O să fie adoptate într-o săptămână sau două”

by B. R.
0 comment

Premierul a anunțat că mult dezbătutele măsuri fiscale pentru care își va asuma răspunderea în Parlament vor fi puse în dezbatere publică sătămâna aceasta. Ciolacu spune că traseul acestor măsuri se va încheia peste aproximativ două săptămâni. Atunci ar trebui să intre în vigoare. 

„Cred că săptămâna aceasta vor fi ridicate pe site-ul Guvernului în transparență. Pe urmă își iau avizele, trec prin ședință de guvern, apoi sunt înaintate Parlamentului. Procedura e o săptămână, două. Nu o să fie nimic ascuns. Am mai auzit că vrea să facă cineva o moțiune de cenzură, dar de fapt e o șmecherie pentru ca nimeni să nu știe ce e acolo…, Fals. Vor fi și zile pentru depunerea amendamentelor”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. 

Șeful social-democraților a mai spus că tichetele de masă ar putea fi acordate în bani după ce a descoperit lucruri nu tocmai în regulă. „Companiile care emit aceste tichete au ajuns la un comision destul de mare, din punctul meu de vedere, 3% la emitere, 3% la colectare… Din informațiile pe care le am eu… Dacă nu înțelegem că nu putem să avem profit excepțional, poate și cu 1% impozit cu doi angajați, eu astfel de șmecherii nu le mai accept. Atunci voi lăsa alternativă. Nu vorbim de voucherele de vacanță”, a încheiat Ciolacu.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?