Prima pagină » Ca spitalul, și orașul: un membru cu 7 zile vechime în PSD va prelua interimar filiala Suceava. Rîmbu conducea la începutul pandemiei spitalul care a devenit focar de COVID și a fost preluat în coordonare de armată

Ca spitalul, și orașul: un membru cu 7 zile vechime în PSD va prelua interimar filiala Suceava. Rîmbu conducea la începutul pandemiei spitalul care a devenit focar de COVID și a fost preluat în coordonare de armată

by B. R.
0 comment

Un membru cu 7 zile vechime în PSD va prelua interimar filiala Suceava. Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava, Vasile Rîmbu, va prelua interimar conducerea Organizației Municipale Suceava a PSD și foarte probabil va fi candidatul partidului pentru Primăria Suceava în 2024, a anunțat într-o conferință de presă, actualul președinte al organizației municipale a social-democraților, Dan Ioan Cuşnir.    

Acesta a precizat că va înainta Biroului Organizației Municipale demisia sa din funcție, cu condiția ca aceasta să fie preluată interimar de către Vasile Rîmbu, până la organizarea unor alegeri interne.

Cuşnir a spus că Rîmbu, care a devenit membru al PSD în urmă cu o săptămână, și-a dovedit în nenumărate rânduri capacitățile de manager și de lider, după ce a condus „la nivel de excelență” echipa de peste 1.200 de oameni a SJU Suceava și că a atras fonduri pentru dezvoltare, indiferent de culoarea politică a conducerii naționale sau a conducerii județene, pe care le-a cheltuit eficient.

„Ne dorim ca și orașul Suceava să aibă un parcurs similar cu cel al Spitalului Judeţean şi să devină oraş etalon în România”, a spus Cuşnir, subliniind că Rîmbu va avea tot sprijinul Organizaţiei Municipale PSD Suceava.

La rândul său, Vasile Rîmbu a declarat că nu are talent oratoric, nu este „versat politic”, îi place munca în echipă de top, dar nu-i place plutonul, mizează pe disciplină şi dispariţia „găşcuţelor”, făcând apel la solidaritate și la respect reciproc.

El a ținut să facă referire la o „părere” a sa potrivit căreia „dictatura controlată este cea mai frumoasă și mai eficientă formă a democrației”.

„Trăim nişte vremuri deosebite atât în plan extern, cât şi în plan naţional. Pacea nu mai este atât de sigură ca altădată. Viaţa noastră din toate punctele de vedere nu mai este aşa cum a fost altădată (…) La toţi ne place ordinea, disciplina, lucrul bine făcut. Metodele de conducere nu sunt general valabile. Voi studia în funcţie de ce oameni voi avea în organizaţie, voi face în aşa fel încât, dacă sunt, să dispară găşcuţele, să fie un colectiv care să tragă la acelaşi obiectiv şi să fie solidaritate şi în interior şi în exterior (…) Am o glumă şi îmi asum criticile. Prietenilor sau oamenilor de dialog le spuneam că îmi place democraţia, dar cea mai frumoasă şi mai eficientă formă a democraţiei este dictatura controlată. Adică atunci când ai spus un cuvânt să fie respectat. Îmi asum. Asta e părerea mea”, a afirmat Vasile Rîmbu.

În primăvara anului 2020, spitalul județean Suceava condus de Vasile Rîmbu a devenit focar major de COVID. Municipiul Suceava și 8 comune limitrofe au intrat în carantină totală din cauza răspândirii rapide a coronavirusului în martie 2020, iar la finalul lunii procurorii începeau ancheta la spital.

Managerul Vasile Rîmbu și directorul medical Mircea Macovei au demisionat din funcții la 1 aprilie 2020, iar conducerea Spitalului Județean Suceava a fost preluată de Armată.

În iunie 2020, Vasile Rîmbu și Mircea Macovei, fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava, au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor, anunța atunci Parchetul Tribunalului Suceava.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?