Puterea de cumpărare a românilor este cu 23% sub media Uniunii Europene, nivel similar cu cel din Ungaria și Portugalia, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Datele Eurostat arată diferențe majore între statele UE în ceea ce privește PIB per capita, indicator folosit pentru a măsura activitatea economică. Astfel, 16 țări se situează sub media europeană, inclusiv toate statele membre din Europa Centrală și de Est, cu excepția Austriei (25% peste medie).
Cea mai mică putere de cumpărare a fost înregistrată în 2022 de către Bulgaria, care este cu 41% sub media UE. La polul opus se află Luxemburg și Irlanda, cu un PIB pe cap de locuitor cu 161%, respectiv 134% peste media UE.
Tot sub medie se află Italia (-4%) și Spania (-15%), în timp de Franța este cu doar 1% peste media UE, urmată de Malta, cu 2%.
O diferența majoră care reiese din analiza Eurostat este cea dintre Luxembourg și Irlanda și următoarea clasată, Danemarca, aflată la doar 36% peste media europeană.
În opinia analiștilor Eurostat, nivelul ridicat al PIB pe cap de locuitor din Luxembourg este explicat parțial de numărul mare de străini care lucrează în această țară și care contribuie la formarea PIB, fără a fi parte din populația rezidentă.