Prima pagină » Critici pentru Rafila, după ce i-a trimis pe rezidenții cu medii mici să se facă medici de familie: Nu e o specialitate de mâna a doua

Critici pentru Rafila, după ce i-a trimis pe rezidenții cu medii mici să se facă medici de familie: Nu e o specialitate de mâna a doua

by B. R.
0 comment

Colegiul Medicilor de Familie critică atitudinea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care i-a trimis pe rezidenții care au luat note mici să se facă medici de familie.Până de curând, Rafila susținea că rezidenții care au obținut punctaje de 5 sau mai mici trebuie să se mai pregătească înainte de a intra în sistem. Recent, ministrul a declarat că este nevoie de medici de familie în mai multe localități.

Schimbarea de atitudine a venit după ce peste 200 de rezidenți care au obținut punctaj mic la examen au fost admiși, însă ulterior au rămas fără loc.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat, la un post TV, că, prin declarația lui Rafila, se induce populației ideea greșită că medicina de familie este o specialitate de mâna a doua.

„A fost un concurs, sunt admiși cei care depășesc un anumit prag. Nu e bine să creăm astfel de situații. De ce medicină de familie? De ce cei care nu au depășit ultima medie sunt trimiși pe această specialitate? Inducem în rândul populației ideea că aceasta e o specialitate de mâna a doua, ceea ce nu e adevărat. A fi medic de familie e o alegere. Nu trebuie să ajungă medici de familie cei care nu au altă opțiune. La ultima sesiune de rezidențiat, cei care au obținut medii mari au ales prima oară medicina de familie. Apoi chirurgia”, a declarat Coriu.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?