Prima pagină » Panică pe A1, strigăte de ajutor dintr-un tir

Panică pe A1, strigăte de ajutor dintr-un tir

by B. R.
0 comment

Au fost momente de panică generală pe autostrada A1, aproape de Vama Nădlac. Dintr-un tir se auzeau strigăte de ajutor. Cineva a sunat la 112, iar, când a fost deschisă remorca, șocul a fost total. Zeci de migranți care încercau să treacă graniță erau ascunși în vehicul. 

Polițiștii arădeni un transmis că, atunci când au făcut descoperirea, au sunat imediat la ISU pentru echipaje SMURD. “S-a constatat că starea persoanelor aflate în automarfar este una bună. În continuare, migranţii au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, urmând a se stabili, între altele, naţionalitatea acestora şi împrejurările în care au ajuns în TIR”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad pentru Agerpres. Din fericire, nicio persoană nu se afla în stare gravă, așa că toți oamenii au primit asistență la fața locului. „Cel mai probabil, din cauza panicii create, unele dintre persoanele aflate în compartimentul de marfă al TIR-ului au strigat după ajutor”, a transmis ISU Arad.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?