Prima pagină » Premierul anunță noul prag pentru abuzul în serviciu: Susținem propunerea de 9.000 de lei

Premierul anunță noul prag pentru abuzul în serviciu: Susținem propunerea de 9.000 de lei

by A. Ionut
0 comment

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat noua variantă pentru pragul valoric la abuzul în serviciu.  Este vorba despre suma de 9.000 de lei, nu 250.000 de lei cum au votat senatorii astăzi. Amendamentul PNL va fi depus în Camera Deputatilor, care este for decizional.

„În această seară, am decis să susținem propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9.000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu. L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Național Liberal, în vederea susținerii și adoptării lui.”, a transmis Nicolae Ciucă.

Senatorii au votat în urmă cu doar câteva ore un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

“Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (…) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare”, se arată în amendamentul adoptat de Senat.

Proiectul urmează să meargă la dezbateri în Camera Deputaților.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?