Prima pagină » Un apartament în centrul Brașovului, vândut de municipalitate la preț de cort – 723 de lei

Un apartament în centrul Brașovului, vândut de municipalitate la preț de cort – 723 de lei

by B. R.
0 comment

În timp ce chiriile și prețurile locuințelor au explodat în aproape toată țara, un apartament din centrul Brașovului a fost vândut de compania care administrează fondul de locuințe cu suma de 723 de lei. Mai mult, municipalitatea va trebui să plătească și 5.000 de lei cheltuieli de judecată din cauza locuinței.

Consilierul local PNL Ciprian Chiricheș este cel care a făcut publică informația. Acesta a susținut că ar fi vorba chiar de o faptă penală și i-a cerut primarului demiterea imediată a conducerii companiei RIAL- cea care se ocupă cu locuințele din Brașov.

Fostul chiriaş al apartamentului l-a cumpărat în baza unui sentințe din februarie, după zeci de solicitări depuse încă de acum 30 de ani. Instanța a obligat RIAL să vândă locuința și a obligat municipalitatea să plătească și cheltuielile de judecată, în valoare de 5.000 de lei.

Primarul Allen Coliban susține că vina este a departamentului comercial și juridic RIAL care trebuia să conteste decizia: “În prezent avem o anchetă internă tocmai pentru a determina aceste aspecte. (…) De altfel, am dispus schimbarea modului în care RIAL formulează întâmpinările. O parte din motivele pentru care pierdem aceste procese se datorează şi modului în care RIAL afirmă că toate condiţiile sunt îndeplinite, că reclamantul are dreptul să cumpere şi că RIAL nu are nimic împotrivă”, a spus Allen Coliban.

 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?