Prima pagină » Vedete din România, prinse în mijlocul războiului din Israel

Vedete din România, prinse în mijlocul războiului din Israel

by B. R.
0 comment

În mijlocul bombardamentelor din Israel se află și două vedete din România, Ruby și Raluca. Ruby a povestit momentele de groază pe care le trăiește acolo. Iar Raluca a surprins zgomotul atacurilor teroriștilor. 

„S-a dat stare de război, înțeleg că este mai serios decât de obicei pentru că sunt aeroporturi care s-au oprit și care s-au țintit cu rachete. Toată lumea e izolată. Se pare că fiecare locuință aici are un buncăr, ei sunt obișnuiți cu astfel de atentate. În apartamentul de aici pe care l-am închiriat, buncărul de află în dormitor. Ni s-a recomandat să stăm liniștiți. În niciun caz nu putem pleca spre aeroport, nu mai putem ieși nici până la magazin”, a declarat Ruby.

O altă vedetă din România este martoră la războiul din Israel. Cântăreața Raluca a surprins avioanele de luptă, dar și panica și agitația de pe străzile din Tel Aviv.

„Zi tu cum ne am trezit ….cu sirenele peste tot …bubuie în aer, în câteva minute. Este o energie foarte ciudată. Oamenii merg spre casa, iar noi trebuie să intrăm în buncăr. Sunt elicoptere peste tot”. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?