Mai sunt doar câteva luni până când vor porni din nou caloriferele după scandalul uriaș al facturilor de anul trecut. Cei de la Hidroelectrica spun că, odată cu listarea la bursă a companiei, românii nu ar trebui să-și mai facă griji pentru viitoarele facturi.
“Am vrut să fim mai aproape de clienți, am vrut să scurtăm drumul de la producător la clientul final. Am constatat de-a lungul timpului că erau mulți factori care multiplicau prețul final. Era unul mult mai mare decât ce vindeau producătorii și de aceea am ales acest pas. Un pas curajos, care nu a fost simplu. S-a susprapus cu criza prețurilor la energie. Am considerat că e un moment în care să fim aproape de consumator”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, la 100%, cu Laurențiu Botin.
Oferta Hidroelectrica (H2O), lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, a atras în total 9,28 miliarde RON (circa 1,9 miliarde EUR sau 2,1 miliarde USD) pentru 89,7 milioane de acțiuni reprezentând 19,94% din numărul total de acțiuni, arată un comunicat al BVB.