Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și secretar de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat a ținut o conferință de presă la sediul MAI, în care a prezentat raportul preliminar al intervenției după explozia de la Crevedia din 26 august, unde doi oameni și-au pierdut viața din cauza arsurilor, iar o altă persoană a făcut infarct.
Raed Arafat a transmis că a ajuns la fața locului la puțin peste o oră după explozie și că a dispus insistent evacuarea urgentă a populației, inclusiv a angajaților Ministerului de Interne care nu erau pompieri, dar și intrarea rapidă a roboților în incendiu.
Arafat a spus că la fața locului cel puțin unul din hidranți era fără presiune, deci alimentarea cu apă se făcea prin navetă, fapt care îngreunează deseori activitatea pompierilor, susține șeful DSU.
Arafat a mai spus că în prezent sunt internați 20 de pompieri, din care 8 în străinătate. Dintre aceștia, unul, internat în Milano, are arsuri pe 80% din corp, iar diagnosticul este foarte rezervat, susține șeful DSU.
„Primul apel la 112 în cazul exploziilor la staţia GPL de la Crevedia a anunţat o explozie urmată de incendiu la o locuinţă, iar unul dintre hidranţii din zonă nu avea presiune, ceea ce a impus alimentarea cu apă a cisternelor în sistem navetă, maşinile mergând şi alimentând din altă parte”, a declarat şeful DSU Raed Arafat, care prezintă raportul preliminar al intervenţiei din data de 26 august desfăşurată în localitatea Crevedia.
„În 26 august, ISU a fost anunțat prin 112 că a fost o explozie urmată de un incendiu la o locuință, așa a fost apelul inițial. ISU Dâmbovița sunt cei anunțați inițial de incendiu. A fost anunțat ISU București care are plan comun de intervenție, având un punct mai aproape de Crevedia, Buftea. La București au fost anunțate Buftea și alte subunități. Ca urmare a apelurilor multiple, dispeceratul ISU Dâmbovița suplimentează echipamentele și autospecialele. La fața locului, cel puțin unul din hidranți era fără presiune, deci alimentarea cu apă se făcea prin navetă, adică mașinile mici alimentau mașinile mari. Este o problemă cu care ne confruntăm permanent, găsirea hidranților care să fie și sub presiunea necesară.
La 19:06 ajung primele echipaje ISUBIF, Detașamentul Buftea. Apelul a fost la 18:48. Cu asta clar informațiile false că s-a ajuns după 60 de minute nu sunt reale. Prima sosire a fost la 19:06. Șeful turei de serviciu raportează că incendiul se manifestă violent la o casă și observă o cisternă incendiată. Începe evacuarea populației și localizarea incendiului în clădirile învecinate.
La 19:10 ajung și echipajele ISU Dâmbovița. S-a făcut recunoaștere pe ambele părți. Zona era efectiv tăiată în două din cauza incendiului. Nu se putea merge în cele două zone. Primele măsuri luate, evacuarea populației din zona afectată și din împrejurimi, s-a închis circulația, s-a realizat dispozitiv de răcire a cisternelor, de stingere a construcțiilor care începuseră să ardă – clădirea administrativă și casele din jur”, a declarat Raed Arafat.
Raed Arafat a prezentat din nou cronologia autorizării staţiei GPL: autorizare în octombrie 2011 de către ISU Dâmboviţa, cu capacitate de depozitare GPL de 4.000 litri: în 30 iulie 2020, ISU a făcut un control, constatând schimbarea amplasamentului şi fiind retrasă autorizaţia; în octombrie 2020 s-a decis închiderea obiectivului, iar în 13 octombrie2020, operatorul a notificat ISU Dâmboviţa că punctul de lucru a fost închis.
„Aici rolul ISU s-a finalizat”, a precizat Raed Arafat. El a amintit că firma care deţinea staţia GPL a fost amendată cu 10.000 de lei şi pentru utilizarea unei pompe neomologate pentru transvazarea gazului. Acesta a anunţat de asemenea că la momentul intervenţiei niciun reprezentant al firmei nu s-a aflat la faţa locului pentru a discuta cu pompierii.
Conform lui Arafat, „echipajele de intervenţie au sosit în timp mult mai scurt decât s-a vehiculat”. El a relatat că prima cisternă care a explodat „a zburat şi a fost aruncată spre o casă”, iar pe parcursul incendiului focul trecea peste drumul naţional pe marginea căruia era amplasată staţia GPL.
În timpul conferinței, Raed Arafat a făcut o demonstrație cu un pompier chemat în conferință pentru a prezenta echipamentul de care dispun echipajele de intervenție. Șeful DSU a enumerat apoi achizițiile făcute în ultima vreme și caracteristicile echipamentelor pentru a demonstra că ”avem grijă de pompierii noștri”.